sabato 28 febbraio 2009

Primavara

A sosit primavara......se aud pasarile candand ,florile au inceput sa reapara,rand pe rand,soarele nu e foarte puternic dar incalzeste,parca totul incepe sa renasca.Ciudat e ca si starea mea devine mai relaxata,devin mai optimista,fara motive ...normal,vad totul in culori mai deschise,parca pana ieri era doar negru.Nu degeaba sunt nascuta intr-o zodie de foc.......imi place soarele.Vreau sa vina mai repede caldura,nu-mi place deloc iarna.Cum apare caldura imi apare si dorul de duca,oriunde........de plimbare,iesire in aer liber,plecarea in Romania....Dar mai sunt multe luni pana atunci,trebuie sa ma consolez....Martie,aprilie,mai,iunie .......nu par chiar multe,dar cand ti-e dor de casa,e mult.Ce bine ar fi sa pot ajunge un pic acasa ,sa ma umplu de energie,sa pot rezista in continuare,dar stiu ca nu se poate.Voi rezista oricum,trebuie...

giovedì 26 febbraio 2009






  • Ce repede se scurge nisipul din clepsidra pe care unii o numesc ''viata''.Nu tot timpul ma simt imbatranita,dar sunt momente cand il vad pe Carlo cum creste,si mi se pare ca nu am facut nimic pana la 30 ani.Cred ca ar mai lipsi o veriga in familia noastra,dar lipseste curajul.Frica asta e ingrozitoare,frica de ziua de maine,frica de pierderea locului de munca si mai sunt si altele.....frica de a nu iesi sanatos.Nu cred ca am fi atat de puternici sa trecem inca o data prin tot calvarul spitalelor,zeci si zeci de internari,sute de analize,interventii chirurgicale,si inca mai sunt probleme.Se pare ca nu vom termina prea curand cu ele.Apare tot timpul ceva nou,dar le vom infrunta pe toate,suntem o adevarata''squadra'' si il avem si pe D-zeu cu noi.Dar nu vroiam sa fiu trista azi,chiar am avut o stare de spirit bunicica,fata de cea din ultimele saptamani.Vroiam sa va arat baietii mei cei dragi si mult iubiti.Sunt de nedezlipit,sunt aliati mai ales cand se negociaza programul de desene animate,sau cand fac treburi de oameni mari impreuna.Tata spala masina si Carlo sterge rotile,nu ma conteaza ca tot timpul ajunge ud din cap pana'n picioare,el l-a ajutat.Sau cand fac un puzzle impreuna,tata pune o piese,apoi Carlo ii spune ca nu se pricepe si il face el.Sau cand ies din supermarket si vad masinutele mecanice,nu se mai opresc pana nu fac macar doua ture.Sau dimineata cand se trezeste,ii spune:''tati fugi la lucru ca se aglomereaza strada si eu tre sa dau la desene''.Sau in parc la fotbal,(daca nu e in parc e in spatele casei),duminica de obicei.Ar mai fi multe de povestit,dar e tarziu ,maine mergem la gradi si ne trezim greu.Ar fi prea frumos sa se bucure toti copiii de tatici ca al nostru,dar noi le dorim asta din suflet.Pe mine m-a marcat lipsa tatalui si poate ca asta ma face sa apreciez orice gest de iubire pe care sotul meu il indreapta spre Carlo,si nu sunt putine.Poate in cativa ani vom avea curajul de a creea o noua fiinta,care sa ne lumineze vietile asa cum o face si Carlo.Cel mai mult el si-ar dori o ''fratioara''.

domenica 15 febbraio 2009

Biserica alina sufletul si dorul

Aachen cathedral, GermanyAsa cum am promis prietenei mele(de fapt ne-am promis una alteia)am fost din nou la biserica.Incercam sa fim mai aproape de divinitate ajungand cat mai des la biserica,des insemnand macar o data pe saptamana.De data asta se pare ca si Carlo a fost un pic mai rabdator,nu s-a mai plictisit atat de tare.Se petrece ceva straniu cu mine,ma simt mult mai atrasa de aceasta micuta capela ca de o catedrala imensa.E asezata in mijlocului unui parc ,plin de verdeata,cu bancute si chiar jocuri pentru copii.Preotul (sper sa nu gresesc este italian si preoteasa grecoaica)un om de mare caracter.Ambii te atrag in mod placut prin simplitate si ospitalitate.Cand vad persoanele in capatul aleii venind spre bisericuta,li se lumineaza chipurile.Pentru ei nu conteaza de unde vii,ce ai fost,ce esti,ce faci,ii trateaza pe toti la fel,toti sunt OAMENI.Predomina romanii dar intalnesti multi rusi,moldavi,ucrainieni,italieni si ''cosa piu strana'' un domn de culoare cu fetita lui,care nu lipseste de la intalnirea duminicala.Slujba se tine in cele 3 limbi:italiana,romana,rusa.E foarte interesant cand spun toti rugaciunile in limba materna,pe rand evident.Biserica te aduce mai aproape de D-zeu dar iti rascoleste si putin sufletul cand auzi ca se vorbeste romaneste in stanga si dreapta ta.Ma refer la persoanele frumoase sufleteste care vin cu drag la biserica,femei trecute de prima tinerete care poate vin sa-si creasca nepoteii sau vin sa isi rotunjeasca pensiile mizere pe care le primesc in tara dupa ani si ani de munca,nu la bighidii ce vin sa-si etaleze aurul si bijuteriile,caci din pacate sunt destui.Offfff...chiar nu vroiam sa-i amintesc aici si acum,dar......asta e realitatea.Nu suntem mari impatimiti ai bisericii(din pacate)dar daca ne e draga aceasta mica bisericuta cu siguranta vom reveni.Din neputinta sau mai bine zis ignoranta am ramas fara calendar.A fost suficient sa-i spun preotesei ,ca imi va procura unul pana saptmana urmatoare cu mult drag.Pentru cei ce nu ne cunosc vorbesc despre Biserica Ortodoxa din Modena(cea mica,pt ca sunt 2 din cate stiu).A aaaaaaaa ...avem si un preot roman care in timpul liber lucreaza pe santier,sa-si poata intretina familia.Frumos,interesant.......spiritual.

sabato 14 febbraio 2009

Neputinta

Imi gasesc greu cuvintele,mda...nu stiu ce sa scriu.De fapt este vorba de ceea ce iubim mai mult in aceasta lume,e vorba de Carlo.Probabil ca unele femei isi doresc copii in momentul in care au o situatie financiara si o cariera bine definite.Asta imi doream si eu,in mod special o casa,unde puteam creste un bebelus.Am ales sa urmez o facultate,chiar daca nu era ceea ce imi doream.Promisesem bunicilor ca nu voi lasa lucrurile la voia intamplarii si in nici un caz nu voi ramane ''fara carte''.Dar chiar in primul an d-zeu m-a incercat,mi-a daruit un copil.I-am refuzat darul,trebuia sa urmez scoala,nu era timpul pt un bebe,nu as fi avut posibilitatea sa il crestem.Am avut oarecum norocul ca cel pe care il iubeam sa imi stea alaturi,orice hotarare as fi luat,si cu mintea de acum cred ca am fost o imbecila,pentru ca am refuzat darul cel mai de pret.Anii au trecut si d-zeu a hotarat sa ne dea un alt dar, dupa 9 ani.Acesta a venit pe lume cu mari si diverse probleme de sanatate.Dupa 3 saptamani starea lui s-a imbunatatit si era comparabil cu un bebe nascut la termen,normal trebuia sa se intervina in viitor asupra organismului sau firav.Norocul a facut sa intalnim doctori minunati care si-au facut meseria cu mult profesionalism.Dupa doua interventii chirurgicale totul decurge in limite normale,speram ca totul va decurge bine in viitor.Ma gandesc din ce in ce mai des la faptul ca am fost pedepsita pentru hotararea copilareasca,eram un copil,aveam doar 19 ani.Asa ca doamnelor.....copiii sunt daruri nepretuite pe care trebuie sa le primim cu drag,ei ne lumineaza viata.Daca facem gesturi necugetate,intr-o zi sau alta vom avea remuscari,si nu doar pe moment,cred ca dureaza toata viata.

giovedì 12 febbraio 2009


Se intampla cateodata sa nu ai rabdare,sa fii suparat ,sa ai o problema si faci greseala de nu ati asculta copilul.Cat ar fi de mici ei au ceva de spus chiar daca se exprima in moduri diverse.In urma cu doua zile,venind spre casa,carlo imi spunea ceva de o' 'bucatica de paine'',era parca si un pic trist,dar nu l-am ascultat,importanta zero.Ieri o gasesc pe educatoare plangand,o mamica urla la ea,o alta ii zicea''dar ce esti tu'' era o stare de confuzione,am imbracat copilul si am iesit cat am putut de repede.Azi,intreb si eu ca orice om ce s-a intamplat,credeam ca era vorba de un copil.Educatoarea imi povesteste ca in urma cu doua zile,carlo nu a mancat mai nimic si cum era normal i s-a facut foame dupa putin timp.Ii cere educatoarei un pic de paine,ea merge si ia o bucatica,ii da copilului,iar cealalta cu mult mai tanara,ii smulge bucatica din mana:''si gonfie la pancia'',adica nu era permisa painea ca se umfla burtica.Dar el era nemancat.....Si de aici a izbucnit un adevarat razboi intre cele doua educatoare.Cea tanara a sunat la inspectorat,iar educatoarea cea care le da portia ei de mancare copiilor,care are 25 de ani in invatamant,care aduce de acasa materiale,pt ca avem si parinti ce nu se sinchisesc sa aduca,care e blanda,va trebui sa paraseasca scoala.Am ramas fara cuvinte.Oare chiar merita sa tratam oamenii atat de divers,fara sa ne gandim la consecinte,sa vedem doar ce scrie in regulament.Noi oricum platim masa,destul de scump,adica 5 euro pe zi,iar carlo nu mananca mai nimic,pentru ca nu suporta pastele.El mananca doar fructe si paine,morcovei si rar bastoncini de peste.Iar bucatica de paine era chiar a lui,era portia lui zilnica,nu cerea mancarea unui alt copil.Oricum daca va fi cazul voi merge si la inspectorat pentru a salva postul acestei educatoare;(normal ca nu ma va asculta nimeni).Cam atat pentru azi,maine poate avem ceva mai vesel.........

mercoledì 11 febbraio 2009


E chiar el ,ingerasul nostru,trimis de d-zeu sa ne umple zilele de bucurie,sa ne faca sa radem cand suntem tristi,sa se trezeasca dimineata zambind,sa mearga la gradinita cu drag.Stie sa fie si capos dar si cuminte,stie sa faca lucruri frumoase dar si refuza sa le faca daca sunt desene la televizor.